Anual, în lume, sunt diagnosticate peste 600.000 de cazuri noi de infecții și mai mult de 300.000 de decese datorate cancerului de col uterin. 90% dintre decese, se produc în țările cu venituri mici și mijlocii.
România este țara din Uniunea Europeană cu cea mai mare incidență și mortalitate cauzată de cancerul de col uterin, provocat în proporție de 99% de infecția cu HPV.
HPV (l.eng.Human Papilloma Virus) este cunoscut sub denumirea de virusul papilloma uman și face parte dintr-o familie comună de virusuri care infectează epiderma și mucoasele. În prezent, sunt cunoscute peste 200 de tipuri de virus papilloma uman. Acestea afectează organele genitale interne sau externe, zona anală, anumite pârți ale pielii, precum și zona orofaringiană, atât la femei, cât și la bărbați.
Infecția cu tulpini de virus uman papilloma se transmite prin contact sexual sau alt tip de contact intim (atingerile direct piele la piele). HPV poate fi transmis chiar și atunci când o persoană infectată nu are semne sau simptome vizibile.
Se consideră că aproape fiecare persoană activă sexual este infectată cel puțin o dată pe parcursul vieții. Infecția cu HPV poate fi asociată și cu dezvoltarea altor cancere ale organelor genitale masculine sau feminine (de penis, de vagin sau vulvă), cancere de anus, dar și ale regiunii orofaringiale (cancere ale gurii, ale corzilor vocale).
Cei 3 piloni ai Strategiei OMS:
- Prevenirea prin vaccinare
Vaccinarea HPV asigură protecția pe termen lung împotriva cancerului cervical.
- Screening și tratament al leziunilor pre-canceroase
Pot preveni dezvoltarea leziunilor pre-canceroase în cancer.
- Tratamentul precoce pentru cancerul cervical invaziv
Poate salva vieți!
Vaccinarea anti-HPV pentru prevenirea cancerului de col uterin oferă protecție împotriva
formelor invazive de cancer cauzate de HPV. Riscul de infecție este la fel de mare în cazul fetelor și al băieților. Momentul optim pentru vaccinare este înaintea debutului activității sexuale (înaintea apariției riscului de infecție HPV).
În România, vaccinarea anti-HPV este:
- GRATUITĂ pentru fete și băieți între 11 ani și 19 ani;
- COMPENSATĂ 50% pentru femei între 19 ani și 45 de ani.
Screening-ul pentru prevenirea și depistarea precoce a cancerului de col uterin reprezintă
testarea periodică, la intervale regulate, a tuturor femeilor din grupa de vârstă la risc (25-64 ani) pentru depistarea leziunilor pre-canceroase. Dacă apar leziuni pre-canceroase, acestea pot fi tratate și nu vor mai evolua către cancer, prevenind astfel apariția cancerului de col uterin!
RECOMANDĂRI SCREENING
- Femei între 25-29 ani: testul Babeș Papanicolau;
- Femei între 30-64 ani: testul HPV
- Test efectuat o dată la fiecare 5 ani
Dacă aveți între 25 și 64 de ani, adresați-vă programelor de screening organizat populațional al cancerului de col uterin pentru test gratuit!
Date statistice din județul Hunedoara:
NR.CAZURI NOI | 2016 | 2017 | 2018 | 2019 | 2020 | 2021 | 2022 |
Total cazuri de cancer | 1.627 | 1.806 | 2.557 | 1.922 | 2.118 | 2.372 | 2.285 |
Cazuri de cancer de col | 61 | 77 | 216 | 100 | 115 | 123 | 118 |
Cancerul de col uterin poate fi prevenit prin vaccinare și screening și poate fi vindecat dacă este depistat la timp și tratat corespunzător!
Informează-te!
Testează-te!
Vaccinează-te!