Secția de Cardiologie de la Spitalul Județean de Urgență Deva, modernizată cu bani de la Guvern
Proiectul de modernizare a Secției de Cardiologie a Spitalului Județean de Urgență Deva, în valoare de peste 6 milioane de lei, a fost finanțat de Guvernul României.
Astfel, ca urmare a alocărilor bugetare venite de la Guvernul României, la Spitalul Județean de Urgență Deva a fost modernizată Secția de Cardiologie, dotată inclusiv cu scară de evacuare în caz de incendiu, fiind îndeplinite toate cerințele legale pentru recepția finală a lucrărilor.
Suma totală alocată de la bugetul de stat pentru acest proiect investițional a fost de peste 5.784.000 lei (fara TVA), bani alocați prin DSP Hunedoara în baza contractului încheiat în cadrul Programului de reparații capitale și modernizare la unitatea sanitară.
După implementarea în totalitate a proiectului, în data de 04.02.2021 DSP Hunedoara a demarat procedura de constituire a comisiei de recepție, care a verificat nu doar documentele ce au stat la baza execuției lucrărilor, ci și calitatea lucrărilor executate.
În perioada următoare, DSP Hunedoara va începe demersurile necesare în vederea realizării recepției lucrărilor la Farmacia SJU Deva, care a beneficiat de o finanțare de 1.639.000 lei (fara TVA), de asemenea fonduri guvernamentale.
Precizăm că toate aceste proiecte au ca obiectiv creșterea calității serviciilor medicale și a actului medical în cadrul Spitalului Județean de Urgență Deva.
DSP Hunedoara, cu sprijinul Guvernului României și al Ministerului Sănătății, va continua aceste demersuri, astfel încât cetățenii județului Hunedoara să aibă parte de un act medical de calitate.