Săptămâna Mondială a Alimentației la Sân este celebrată în fiecare an în perioada 1-7 august, alăptarea fiind una dintre cele mai eficiente modalități de a oferi nou-născuților de pretutindeni cel mai bun început în viață.
Laptele matern este alimentul ideal pentru sugari. Este sigur, curat și conține anticorpi care ajută la protejarea împotriva multor boli, care afectează mai ales copiii. Laptele matern oferă toată energia și nutrienții de care sugarul are nevoie în primele luni de viață și continuă să asigure, până la jumătate sau mai mult, din nevoile nutriționale ale copilului, în a doua jumătate a primului an și până la o treime în timpul celui de-al doilea an de viață. Copiii alăptați la sân au șanse mai bune să nu devină subponderali, supraponderali sau să sufere de obezitate și sunt mai puțin predispuși la diabet, pe parcursul vieții.
Se estimează că 2,7 milioane de decese ale copiilor, ceea ce înseamnă aproximativ 45% dintre toate decesele copiilor, sunt atribuite subnutriției, în fiecare an. La nivel global, în 2020, s-a estimat că 149 de milioane de copii sub 5 ani aveau înălţime mică pentru vârsta lor, 45 de milioane au fost prea slabi pentru înălțimea lor și 38,9 milioane erau supraponderali sau obezi.
Puțini copii primesc alimente complementare adecvate și sigure din punct de vedere nutrițional; în multe țări, mai puțin de o pătrime dintre sugarii cu vârsta cuprinsă între 6 și 23 de luni beneficiază de o diversificare alimentară corectă și sunt hrăniți adecvat vârstei lor.
În lume, aproximativ 44% dintre sugarii cu vârsta între 0 și 6 luni sunt alăptați exclusiv la sân. Astfel, dacă toți copiii cu vârsta între 0 și 23 de luni ar fi alăptați optim, se estimează că în fiecare an ar putea fi salvate peste 820.000 de vieți de copii cu vârsta sub 5 ani.
Alăptarea este unul dintre primii factori de protecție durabilă a sănătății copilului. Alăptarea îmbunătățește coeficientul de inteligenţă și gradul de şcolarizare. Îmbunătățirea dezvoltării copilului și reducerea cheltuielilor cu sănătatea prin alăptare are ca rezultat câștiguri economice pentru familii. Este recomandată inițierea alăptării în prima oră de la naștere, alăptarea exclusivă până când copilul împlinește 6 luni și continuarea alăptării, în paralel cu procesul de diversificare, până la vârsta de 2 ani.
Institutul Naţional de Sănătate Publică a dezvoltat alături de Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului “Alessandrescu-Rusescu”, Institutul Norvegian de Sănătate Publică, Directoratul Norvegian de Sănătate și Biroul de țară al Organizației Mondiale a Sănătății OMS pentru România în cadrul proiectului ”Consolidarea rețelei naționale de furnizori de îngrijiri primare de sănătate pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației, copii și adulți (inclusiv populație vulnerabilă)” recomandări în domeniul promovării alăptării destinate personalului sanitar care lucrează la nivel local în cadrul Ghidului “Promovarea alăptării. Sfaturi pentru îmbunătățirea practicii alăptării”. Acest document aduce încă o dată în atenţie principiile îngrijirilor centrate pe persoană și pe familie, precum şi faptul că sprijinul pentru alăptare oferit la nivelul comunității este esențial. Materialul este disponibil prin accesarea următorului link: https://proiect-pdp1.insp.gov.ro/wp-content/uploads/2021/12/Alaptare.pdf
Campaniile de informare și educare a mamelor și a familiilor acestora cu privire la beneficiile alăptării la sân pot determina o schimbare de atitudine în rândul mamelor, iar susținerea acestui comportament poate crește numărul de mame care practică alăptatul exclusiv la sân, contribuind astfel la o alimentație corectă a nou-născuților.
În conformitate cu Ordinul MS/MAI nr.380/106/2011 privind modificarea art.1 din anexa nr.1 la Ordinul Ministrului Sănătății și al Ministrului Administrației şi Internelor nr.267/1253/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.321/2001, acordarea gratuită de lapte praf pentru copii cu vârste cuprinse între 0-12 luni, în județul Hunedoara, s-a desfășurat în cadrul Programului Național Sănătatea Femeii și Copilului, intervenția profilaxia distrofiei la copii cu vârsta cuprinsă între 0–12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, astfel:
ANUL | Sugari care au beneficiat gratuit
de lapte praf |
2015 | 1.017 |
2016 | 1.029 |
2017 | 762 |
2018 | 404 |
2019 | 683 |
2020 | 510 |
2021 | 153 |
2022 | 464 |
Direcția de Sănătate Publică a județului Hunedoara v-a desfășura activități de informare, educare și conștientizare a personalului medical și a pacientelor din secțiile de obstetrică-ginecologie și neonatologie ale spitalelor din județ, a personalului din cabinetele medicale de familie, a asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari și în mediul online, privind importanța și beneficiile alimentației la sân a bebelușilor.
Materiale: Alimentației la Sân