CONTINUĂM CAMPANIA „ORAȘUL VACCINEAZĂ SATUL” !
Campania de vaccinare a populației din zonele rurale continuă în județul Hunedoara!
Direcția de Sănătate Publică Hunedoara și Instituția Prefectului – Județul Hunedoara organizează acțiunea de vaccinare în toate comunele județului.
Echipele medicale mobile vor asigura vaccinarea locuitorilor de la sate, conform planificării efectuate împreună cu medicii coordonatori din centrele de vaccinare.
La această campanie vor colabora autoritățile locale, inspectoratele de jandarmi, poliție și pentru situații de urgență precum și Serviciul de Telecomunicații Speciale care va asigura conexiunile online cu autoritățile naționale implicate în vaccinarea populației.
În județul Hunedoara au fost administrate până în acest moment peste 170.000 doze vaccin anti „COVID 19” (doza 1 + rapel).
Împreună învingem pandemia!