Activitatea fizică definește orice tip de mișcare a corpului, realizată cu ajutorul mușchilor scheletici, cu consum de energie. Activitatea fizică include atât practicarea diferitelor exerciții fizice și sporturi, cât și a altor forme de activitate fizică, ce pot fi realizate la școală sau în timpul liber. Mersul pe jos sau cu bicicleta, plimbarea, și activitățile fizice din gospodărie reprezintă formele cele mai răspândite de a fi activ. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, cel puțin unul din patru adulți și peste 80% din adolescenți sunt insuficient de activi fizic.

La copii și adolescenți, activitatea fizică îmbunătățește forma fizică, sănătatea cardio-metabolică (tensiune arterială, lipidemie, glucoză și rezistență la insulină), sănătatea oaselor, rezultatele cognitive (îmbunătățește performanța școlară, sprijină dezvoltarea abilităților practice), sănătatea mintală (reduce simptomele de depresie) și conduce la diminuarea țesutului adipos.

Sloganul campaniei din aceasta lună „60 de minute pe zi pentru sănătatea ta!”.

Campania  din ceastă lună se adresează in special  copiilor și adolescenți cu vârste cuprinse între 5 și 17 ani cât și părințiilor  acestora  cu scopul de a îi informa  despre îmbunătățirea stării de sănătate,  prin adoptarea unui program regulat de activitate fizică, adecvat stării de sănătate pentru adoptarea unui stil de viață activ, cu beneficii demonstrate științific asupra sănătății și stării de bine.

 Obiectivele campaniei vizează:

  • Informarea publicului țintă cu privire la beneficiile activității fizice asupra sănătății fizice și mintale;
  • Informarea publicului țintă cu privire la nivelurile minime de activitate fizică recomandate de Organizația Mondială a Sănătății;
  • Stimularea copiilor și adolescenților în sensul identificării unor modalități de a-și petrece timpul liber într-un mod cât mai activ fizic, în acord cu vârsta, preferințele și abilitățile fiecăruia.

Prin mesajele sale, campania intenționează să mobilizeze tinerii spre adoptarea unui comportament cât activ fizic:

  • Încearcă să fii cât mai activ, chiar dacă nu faci minim 60 de minute de activitate fizică zilnic!
  • Puțină activitate fizică este mai bună decât deloc!
  • Începe cu activități fizice cu durată scurtă și crește treptat durata activităților!
  • Redu timpul dedicat activităților sedentare și cel petrecut în fața ecranelor!

Părinții ar trebui să își încurajeze copiii să fie cât mai activi fizic, să îi sprijine și să le ofere posibilitatea de a participa la activități cât mai plăcute, variate și  adaptate vârstei și abilităților lor.

 

 

Activitatea fizică este o sursă demonstrată științific de beneficii pentru sănătate. Prin activitate fizică se înțelege orice tip de mișcare, de la exerciții fizice și sport până la activități recreative – cum sunt plimbarea, mersul pe bicicletă, dansul – sau activitățile obișnuite din gospodărie – grădinărit, curățirea locuinței.  Conform Institutului Național de Sănătate Publică, cel puțin 25 de boli ale corpului și sistemului nervos pot fi prevenite, ameliorate sau tratate prin activitatea fizică.

Din categoria bolilor a căror evoluție și prognostic pot îmbunătățite prin practicarea regulată a unui nivel minim de activitate fizică fac parte: obezitatea, diabetul zaharat de tip 2, hipertensiunea arterială, osteoporoza, anxietatea, depresia și cancerul. Pentru fiecare din aceste diagnostice, profesioniștii din domeniul sănătății pot indica pacientului tipul de activitate fizică recomandat, ca parte integrantă a unei intervenții complexe care include tratamentul farmacologic sau non-farmacologic, modificările stilului de viață și contraindicațiile specifice condiției medicale.

Date statistice pentru jud. Hunedoara:

Boli ce pot fi prevenite 2019 2020 2021 2022
Boli Cardio-Vasculare 31.807 32.072 32.080 32.635
HTA 63.314 60.410 61.040 62.918
Obezitate 4.865 4.786 4.796 4.312
Diabet zaharat(total) 31.684 34.377        34.529 36.737
Diabet zaharat tip II

Insulino-independent

28.217 30.522 30.423 32.461

 

Direcția de Sănătate Publică Hunedoara organizează  această campanie de informare în mass media din județul Hunedoara cât și în rândul populației, la sediul Centrului Recreațional al Primăriei  Hunedoara  în data de 06 iulie 2023 ora 1100.

Materiale: Prezentare activitatea fizica 

Articole similare