ALIAT, alături de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) și Ministerul Sănătății, organizează la nivel național desfășurarea Săptămânii AUDIT, în perioada 19-25 iunie 2023.

Prin Săptămâna AUDIT se urmărește promovarea testării populației adulte cu ajutorul chestionarului AUDIT, în vederea evaluării riscului pentru sănătate asociat consumului personal de alcool.

În cadrul acestui eveniment național, încurajăm cât mai mulți români să-și evalueze nivelul de consum de alcool prin efectuarea testului AUDIT. În doar 5 minute, poți să îți evaluezi consumul tău de alcool, răspunzând la cele 10 întrebări. În ceea ce privește modalitatea de completare a chestionarelor AUDIT, aceasta se va face în mod confidențial și anonim, nu se vor colecta date care pot identifica persoana, ci doar în scop statistic (gen, vârstă, mediul de rezidență urban/rural, nivel de studii, stare civilă).

O echipă de specialiști și voluntari ALIAT va fi disponibilă online, pentru a oferi, dacă e nevoie, asistență în aplicarea Testului AUDIT și consiliere, prin intermediul Chat Box-ului din Home page.

Persoanele care, în urma completării chestionarului online, vor afla că au un consum de alcool riscant vor putea astfel să evite problemele de sănătate viitoare asociate consumului dăunător de alcool.

Populația este invitată să-și cunoască riscul asociat consumului de alcool prin parcurgerea online a chestionarului AUDIT, pe platforma https://testare.testareaudit.ro/#!/home.

Singurele date colectate și analizate vor ajuta specialiștii ALIAT și INSP să înțeleagă mai bine, la nivel național, fenomenul consumului problematic de alcool și să dezvolte pe viitor programe de prevenire eficiente.

 

Date statistice din județul Hunedoara:

Anul 2022* 2021* 2020 2019 2018 2017 2016
Număr de internări în secțiile spitalelor din județ, datorate consumului de alcool (inclusiv Spitalul de Psihiatrie Zam) 296 261 280 202 299 309 439

 

Anul 2022* 2021* 2020 2019 2018 2017 2016
Boala alcoolică a ficatului –

Cazuri noi

48 43 46 45 36 88 103

 

Anul 2022* 2021* 2020 2019 2018 2017 2016
Ciroza și alte hepatite cronice – Bolnavi rămași în evidență 7.531 6.859 6.946 7.254 7.461 7.420 7.105

* În contextul pandemic COVID-19

Testul AUDIT este un instrument științific de evaluare a consumului personal de alcool, dezvoltat și validat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), aplicat deja în peste 190 de țări, cel mai de încredere instrument pentru diagnosticarea în fază timpurie a unui consum de alcool la risc.

În partea de jos a paginii de pe platforma www.testareaudit.ro, apăsați pe ”TESTEAZĂ-TE ONLINE”, citiți cu atenție ce cantitate reprezintă ”o unitate de alcool” și ce înseamnă un consum cu risc scăzut pentru sănătate, atât pentru bărbați, cât și pentru femei, apoi apăsați pe ”START TEST„ scris cu verde.

 

 

Participă la Săptămâna Națională de testare a consumului personal de alcool!

Materiale: Pliant_Saptamana AUDIT 2023

Articole similare