REGULI GENERALE DE UILIZARE A APEI ÎN CURSUL UNEI INUNDAȚII

• Pentru mai multă siguranță, apa din rețea se poate consuma fiartă și răcită – apa trebuie lăsată să se răcească singură, fără adăugarea de gheaţă;

• În cazul în care nu este posibilă fierberea apei, dezinfecția chimică a apei contaminate este eficientă pentru eliminarea bacteriilor și a majorității virusilor. Pentru dezinfecția chimică se folosesc preparate cu clor;

• În zonele rurale, unde apa se consideră nepotabilă, consumați numai apă îmbuteliată sau apă potabilă asigurată de către reprezentanții autorităţilor publice;

• Preveniţi contaminarea apei în timpul depozitării acesteia;

• Folosiți apa care este sub calitatea apei potabile numai pentru curățenie, spălarea lenjeriei și salubritate. În acest sens, se utilizează numai în combinație cu detergenți.

SFATURI PRIVIND SIGURANŢA ALIMENTARĂ, PENTRU A EVITA ÎMBOLNĂVIREA:

• Spălați-vă în permanenţă mâinile și spălați ustensilele de bucătărie;

• Folosiţi apa clorinată pentru prepararea alimentelor și pentru spălarea ustensilelor;

• Preparați laptele și hrana bebeluşului numai cu apă sigură din punct de vedere microbiologic;

• Separaţi alimentele neprocesate de cele gătite;

• Preparaţi alimentele corespunzător din punct de vedere termic;

• Păstrați alimentele la o temperatură sigură pentru refrigerare dacă nu au fost consumate în totalitate după preparare;

• Păstraţi alimentele în recipiente închise

 

 

 

 

Articole similare