ROMÂNIA

MINISTERUL SĂNĂTĂȚII

DIRECȚIA  DE  SĂNĂTATE  PUBLICĂ  A  JUDEȚULUI  HUNEDOARA

Deva, str. 22 Decembrie, nr. 58, cod poștal 330190, județul Hunedoara

( 0254.211.848    Fax: 0254.213.758    E-mail: deva@asphd.ro    Web Site: www.asphd.ro

             Operator de date cu caracter personal, inregistrat la Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii 

         Datelor cu Caracter Personal sub nr.34141

 

Compartimentul Evaluarea, Promovarea Sănătății și Educație pentru Sănătate    

Nr.8743 / 29.09.2016

        

 

Către,

CORESPONDENȚII DE PRESĂ

 

       

Luna Internațională  de Luptă Împotriva Cancerului de Sân
01 – 31 octombrie 201
6
The best protection is early detection

Cea mai bună protecție este depistarea precoce

 

 

 

 

Organizația Mondială a Sănătății, la inițiativa Societății Americane a Cancerului, începand cu 1985, a stabilit prin Convenție Internațională ca luna octombrie să fie Luna Internațională a Conștientizării Cancerului Mamar. Această formă de cancer nu produce durere si nu se manifestă prin alte simptome decât în faze târzii. Incidența cancerului de sân a crescut lent dar continuu în ultimele decade. Cancerul de sân este principala cauză de deces prin cancer la femeile de 40-59 de ani, iar riscul crește cu vârsta și fiecare femeie este expusă riscului. Depistarea precoce a cancerului de sân imbunatațește semnificativ șansele de supraviețuire. Screeningul  mamar poate identifica boala înainte de apariția simptomelor; când exista o gamă mai bună de opțiuni, sunt disponibile tratamente care să conducă cu succes la un rezultat mult mai bun. "Screening-ul de sân salvează vieți”!.

În prezent, nu există suficiente cunoștințe cu privire la cauzele cancerului de sân, prin urmare, depistarea precoce a bolii rămâne piatra de temelie a controlului cancerului de sân. Când cancerul de sân este detectat devreme, iar diagnosticul și tratamentul adecvat sunt disponibile, există o bună șansă de vindecare a cancerului de sân. Dacă este detectat târziu, tratamentul curativ nu mai este o opțiune. În astfel de cazuri, este nevoie de îngrijire paliativă pentru ameliorarea suferințelor pacienților și a familiilor lor.

             Scopul campaniei este de a promova practicile comportamentale preventive în rândul populației.

             Obiectivele Campaniei sunt: informarea pacientelor diagnosticate cu cancer de sân cu privire la importanța controlului factorilor de risc extrinseci în evoluția afecțiunii; conștientizarea femeilor cu risc crescut (AHC – pozitive pentru cancerul de sân) asupra rolului examinărilor mamografice și a autoexaminării sânului, în depistarea precoce; educarea populației feminine generale cu privire la rolul bunelor practici comportamentale în reducerea riscului cancerului mamar.

       Cancerul mamar este unul dintre cele mai întâlnite forme de cancer :

  

 

 

 

 

 

 

 Incidența cazurilor nou diagnosticate de cancer în jud. Hunedoara:

Anul

Total cancere

Cancer de col uterin

Cancer de sân

2010

1432

82

141

2011

1465

77

125

2012

1512

81

112

2013

1568

73

105

2014

1738

79

162

2015

1539

63

127

Sem.I

2016

859

29

58

 

Prevalența cazurilor diagnosticate cu cancer în jud.Hunedoara:

 

Cazuri rămase în evidență

2013

2014

2015

Sem.I 2016

Cancer de san

1390

1476

1525

1543

Cancer de col uterin

1154

1189

1203

1207

 

DEPISTAREA PRECOCE SALVEAZĂ VIEȚI!

Informarea corectă înseamnă o șansă în plus!

           

Direcția de Sănătate Publică a Județului Hunedoara va desfășura:          

- în data de 30.09.2016, ora 17 ºº, în colaborare cu Asociația Femeilor din Organizația PSD Jud. Hunedoara, acțiunea de celebrare a campaniei „Luna Internațională de Luptă Împotriva Cancerului de Sân”, în sala de ședințe a Camerei de Comerț și Industrie a Județului Hunedoara.

- în data de 06.10.2016, ora 11ºº, la Sala POLIVALENTĂ-Centrul de zi al C.A.R.P.Deva, acțiune realizată în colaborare cu elevii din clasa I muzica, prof. coordonator Mihaela Dobra de la Liceul de Arte "Sigismund Toduță" Deva.

            Menționăm că se va celebra și Campania “Ziua Internațională a Vârstnicului” – „Să  luăm poziție împotriva discriminării pe motiv de vârstă”.

Evenimentul educă populația, copiii și adolescenții să practice un stil de viață sănătos, iar femeile sa conștientizeze faptul că este foarte importantă depistarea la timp a cancerului de sân.

 

Pentru succesul acestor campanii, contăm pe sprijinul dumneavoastră!

 

    

DIRECTOR EXECUTIV,                      MEDIC ȘEF DEPARTAMENT  SSP,

Ec.Mona Radu                                            Dr. Cecilia Birău